„The Walking Dead: Daryl Dixon”,în premieră la AMC în luna aprilie
Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din universul „Walking Dead”, Daryl Dixon, are parte de propriile aventuri în noul serial în premieră la AMC, începând cu 8 aprilie, de la ora 22:00. Cele șase episoade ale primului sezon vor fi difuzate în fiecare seară de luni. Seria a fost deja reînnoită pentru un al treilea sezon.
Daryl Dixon, interpretat de simpaticul Norman Reedus, cucerește Franța în noul serial produs și difuzat de AMC. Personajul se trezește pe țărmul francez – acolo unde știm deja că a apărut inițial virusul letal care a dus la apocalipsa zombi –, dar nu știe exact cum a ajuns acolo și de ce. Călătoria lui este o căutare pentru răspunsuri. El se află departe de casă, se confruntă cu demoni vechi și dușmani noi, în timp ce misiunea lui numărul unu este să protejeze un băiețel curios a cărui origine a devenit o legendă și un punct de atracție pentru diverse facțiuni din întreaga Franță.
Din distribuția serialului fac parte o serie de actori francezi foarte talentați, care interpretează personaje proaspete, care mai de care mai interesante. Clémence Poésy, cunoscută pentru personajul Fleur Delacour din filmele „Harry Potter”, o interpretează pe Isabelle Carriere, o călugăriță încăpățânată, membră a unui grup religios progresist. Louis Puech Scigliuzzi este Laurent, băiețelul misterios și foarte inteligent care este văzut de către grupul religios drept Alesul care va izbăvi omenirea de morții-vii. Cealaltă facțiune importantă din serial este Pouvoir des Vivants (Puterea celor Vii), o grupare paramilitară din Franța, condusă de Marion Genet (interpretată de Anne Charrier), din care face parte și războinicul Stephane Codron (Romain Levi), care are resentimente profunde față de Daryl.
Filmările pentru serial au avut loc în Paris, în 2022. Cel de-al doilea sezon, în care va apărea și un alt personaj adorat de fani, Carol Peletier (Melissa McBride), a fost deja filmat în diverse locații din Europa. Filmările s-au încheiat în decembrie 2023. O mare parte din motivația lui Daryl în noul serial este să se întoarcă la Carol.
Norman Reedus l-a interpretat pe Daryl timp de 11 ani în „The Walking Dead”. Deși inițial rolul lui era unul redus, el a devenit destul de repede mâna dreaptă a protagonistului Rick Grimes (Andrew Lincoln), și atunci când Rick a părăsit serialul, Daryl a devenit noul protagonist. Reedus a declarat în interviuri că povestea din premiera AMC este legată de conflictul lui Daryl între dorința de a se întoarce acasă, la Carol, de care îi e dor, și conexiunile pe care le formează cu noile persoane întâlnite în drumul său.
Noile aventuri ale lui Daryl în Europa sunt de neratat în această primăvară, la AMC, lunea de la ora 22:00.