Stiri Cluj Azi

Stiri online din Cluj

La Cluj, s-a dezvelit statuia lui Iuliu Hațieganu

La Cluj-Napoca, în Parcul Iuliu Hațieganu, s-a dezvelit statuia celebrului profesor universitar și medic internist Iuliu Hațieganu (1885-1959), titan al medicinei românești și un erou medical al tratării tuberculozei.

Universitatea Babes-Bolyai a precizat în mesajul Rectorului: „ Am venit cu toții să onorăm memoria unei personalități. O personalitate a universităților, o personalitate a Clujului, o personalitate a țării. Ce loc mai bun era decât parcul care îi poartă numele? Mă bucur să vorbesc ca rector al UBB, succesoarea Universității în care Iuliu Hațieganu a fost rector.

Mă bucur să îi avem aici și pe colegii de la UMF, care îi poartă numele. Mă bucur că avem Primăria alături de noi. Noi îl avem pe rectorul Iuliu Hațieganu pe o poziție extrem de importantă în cultura Universității. Pentru noi el este primul decan al Facultății de Medicină în limba română din Transilvania. Pentru noi e acela care a inițiat și a contribuit la mișcarea sportivă clujeană.

Era o mișcare care se adresa întregii comunități universitare. Atunci când a inițiat acest parc a făcut-o pentru întreaga comunitate. Să nu uităm că a fost rector în perioade grele, dar el și-a asumat conducerea. Astăzi, noi onorăm această personalitate, e în galeria marilor profesori”.

Articolul La Cluj, s-a dezvelit statuia lui Iuliu Hațieganu apare prima dată în Stiri din Ardeal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *