Ce trebuie evitat când vine vorba de tratarea escarelor de decubit
Escarele de decubit apar tăcut, dar devin rapid o problemă serioasă. Nu doar dureroasă, ci și periculoasă, mai ales pentru cei imobilizați pe termen lung. Iar atunci când vine vorba de tratament, intențiile bune nu sunt suficiente. Dacă nu ești atent la ce faci – și mai ales la ce nu trebuie să faci – poți agrava ușor situația.
Când bunele intenții încurcă
Mulți încep prin a curăța agresiv zona afectată sau aplică tot felul de „leacuri” citite pe internet. Alții folosesc unguente care par să funcționeze pentru răni obișnuite, dar care pot face mai mult rău decât bine în cazul escarelor. De aici pleacă primul principiu:
Nu trata o escară ca pe o rană obișnuită!
Escarele sunt leziuni de presiune, adesea profunde, cu implicarea țesutului subcutanat și, în formele grave, chiar a osului. Dacă le aplici creme antiseptice comune sau alcool sanitar, riști să usuci țesuturile și să încetinești vindecarea. Mai grav, unele substanțe pot provoca arsuri chimice sau iritații suplimentare.
Ce trebuie evitat:
- Aplicarea de betadină, spirt medicinal sau apă oxigenată pe termen lung.
- Folosirea de produse destinate altor tipuri de răni (arsuri, tăieturi minore, etc.).
- Uscarea mecanică agresivă a pielii din jurul escarei.
Pielea din jur trebuie protejată, nu agresată. Iar dacă rana supurează sau devine negricioasă la margini, e cazul să ceri ajutor medical pentru tratament escare specializat.
Greșeala frecventă: pansamentele nepotrivite
Pansamentele pentru escare nu sunt toate la fel. Unele mențin umiditatea ideală și ajută la regenerare. Altele pot sufoca rana sau chiar deveni sursă de infecție. Pansamentul potrivit se alege în funcție de stadiul escarei, tipul secrețiilor și starea generală a pacientului.
Ce nu trebuie să folosești fără indicație:
- Bandaje ocluzive în faze incipiente ale infecției: izolează rana și încurajează dezvoltarea bacteriilor anaerobe.
- Vată simplă sau tifon uscat direct pe rană: se lipește de țesut și provoacă durere și leziuni la fiecare schimbare.
- Plasturi autoadezivi de uz general: afectează pielea din jur și pot agrava inflamația.
Întotdeauna se urmărește un echilibru între protecție, respirație locală și absorbția exudatului. Dacă nu ai experiență medicală, mai bine întrebi decât să presupui.
Masajul: o armă cu două tăișuri
Pare contraintuitiv, dar masajul intens în zona unei escare – sau chiar în zona cu risc ridicat de apariție – poate fi periculos. Țesuturile deja compromise de presiune nu au nevoie de un plus de stres mecanic.
Evită:
- Masajul direct pe escară sau imediat în jurul ei.
- Frecarea energică cu creme grase.
- Dispozitive vibratoare sau role de automasaj în zona afectată.
Dacă vrei să stimulezi circulația, există metode mai sigure: schimbări frecvente de poziție, exerciții pasive ghidate și utilizarea saltelelor speciale cu presiune variabilă.
Antibioticele – nu le transforma în bomboane
Este foare ușor să cazi în capcana automedicației. Rana arată urât? Să-i dăm un antibiotic. Dar nu orice inflamație presupune infecție. Și chiar dacă este o infecție, nu toate bacteriile răspund la același tratament.
Greșeli frecvente:
- Administrarea de antibiotice orale fără prescripție.
- Folosirea unguentelor antibiotice în exces.
- Oprirea tratamentului imediat ce rana pare „mai bine”.
Folosirea abuzivă duce la rezistență bacteriană și face ca următoarele infecții să fie mult mai greu de tratat. Mai bine faci un exudat și afli exact cu ce ai de-a face.
