Ce flori și decorațiuni să alegi pentru un botez de excepție
Apariția unui copilaș este un motiv de bucurie și sărbătoare pentru orice familie. Primul eveniment important din viața lui este botezul. Ceremonia religioasă are o mare încărcătură emoțională pentru familia noului născut, prin care acesta este creștinat. Reprezintă o ceremonie în timpul căreia un copil intră în lumea creștină și primește numele de botez .
La botez, florile nu decorează doar lumânările nașilor și mesele locației unde are loc petrecerea, iar cei care se ocupă de organizare, fie știu deja, fie vor descoperi rapid, că au nevoie de mai multe flori și pentru alte elemente importante ale botezului. Florăriile online vin în ajutorul tuturor organizatorilor de nunți și botezuri cu un anumit aranjament floral botez, la prețuri foarte avantajoase și în combinații de flori inedite, astfel încât să fie potrivit tuturor tipurilor de evenimente, indiferent de tematica lor.
Lumânări de botez decorate cu flori
Lumânările de botez se aprind în timpul ceremoniei religioase și simbolizează lumina pe care bebelușul o primește în suflet. Lumânările sunt ținute de nași pe întreaga perioadă a slujbei de botez și sunt și ele decorate cu flori. De cele mai multe ori sunt alese flori similare cu cele care decorează cristelnița și locația unde are loc evenimentul. De asemenea, pentru decorarea lumânărilor se ține cont și de culorile care definesc acest eveniment, de sexul copilașului care este botezat sau pur și simplu de tematica aleasă. În acest sens sunt alese flori naturale cum sunt freziile, trandafirii, orhideele sau pentru aranjamente mai spectaculoase hortensiile.
Aranjamente pentru mese
De la masa de prezidiu și până la mesele pe care se află candy barul sau fântâna de ciocolată, florile nu trebuie să lipsească și sunt utilizate sub formă de aranjamente complexe. Există inclusiv flori care pot decora podeaua, în zonele importante și flori sub formă de aranjamente vesele și colorate care să decoreze mesele invitaților. Toate aceste flori sunt disponibile și pot fi comandate de la florării online în combinații produse de floriști cu experiență, astfel încât rezultatul final să fie unul cu adevărat impresionant. Atunci când tot ce vrei este ca invitații să fie impresionați de decorul ales, tot ce trebuie să faci este să găsești florile perfecte, care să se integreze corect în decor.
Cristelnița de botez
Pentru momentul creștinării bebelușului, pe lângă lumânarea frumos împodobită, este bine să ne gândim și la decorarea cristelniței de botez. Indicat este ca aceasta să fie decorată cu aranjamente florale la fel ca și lumânarea de botez. În general, florile vor fi montate sub forma unei ghirlande ușor de agățat de cristelniță și în culori speciale pentru fetițe sau băieței.
Ceremonia botezului este însoțită totdeauna de flori care au darul de a înfrumuseța și parfuma locul unde sunt așezate. Florile prezente la botez sunt cele care dau viață încăperilor, care transformă evenimentul și îi dau un vibe pozitiv și care atrag atenția tuturor invitaților, motiv pentru care ar trebui să le alegi pe cele mai frumoase și pe cele mai potrivite cu evenimentul tău.